Skip to Store Area:

Sunteti pe :

Tencuială decorativă stiren-acrilică, structurată 28 kg

Double click on above image to view full picture

Departeaza
Apropie

More Views

Tencuială decorativă stiren-acrilică, structurată 28 kg

Fii primul care evalueaza acest produs.

Disponibilitate: In stoc.

Pretul contine TVA
147,00 lei
Adauga articolele in cos Adauga in cos

Quick Overview

Domenii de utilizare: Se utilizează pentru acoperiri decorative şi finisaje cu efect deosebit în lucrări de interioare şi exterioare. Se pot aplica pe orice tip de suprafeţe minerale: tencuieli, gleturi, beton, zidărie, gipscarton etc. Calitate profesională, se poate aplica uşor, într-un singur strat.



Product Description

Descriere: Tencuială decorativă structurată, colorată, diferite granulaţii
Caracteristici :
Conform agrement tehnic 007 – 04 / 444 - 2008.
Tencuială decorativă structurată, în relief, gata de aplicare, pe bază de răşini sintetice, diluabile cu apă. Superlavabilă, elastică, flexibilă, hidoizolantă, permeabilă la vapori, rezistentă la zgâriere şi lovire, foarte rezistentă la factorii agresivi ai mediului: ploaie, umiditate, variaţii de temperatură, radiaţii solare, poluare etc.
Pregatirea suprafetei de lucru: Trebuie să fie uscată, desprăfuită, plană şi portantă. Eventualele proeminenţe vor fi îndepărtate. Suprafeţele neomogene care prezintă substanţe oleaginoase sau de orice alt fel, care ar putea forma o peliculă dăunătoare între material şi suport trebuie tratate corespunzător. Suporturile absorbante, precum şi cele cu absorbţie foarte redusă, vor fi grunduite cu Color System ADEPLAST®”Grund pentru tencuieli decorative”. În cazul suporturilor foarte absorbante se recomandă folosirea în prealabil a produsului Color System ADEPLAST® “Amorsă de impregnare”.
Pregătirea suprafeţei suport Deoarece produsul conţine materiale minerale de origine naturală, pot apărea diferenţe uşoare de culoare între loturi diferite (date de fabricaţie diferite). Din acest motiv, suprafeţele continue trebuie acoperite cu material din acelaşi lot sau cu bidoane din loturi diferite amestecate în prealabil între ele. Amestecarea se face cu un mixer ataşat la o bormaşină. Culorile existente pe mostrele de material şi pe cartelele de culori au un caracter informativ, pe care ADEPLAST® se angajează să le respecte, însă o concordanţă completă nu poate fi garantată. Înaintea începerii lucrărilor, pe baza necesarului de material stabilit, trebuie preparată cantitatea necesară întregii suprafeţe.
Grunduirea: pentru tencuiala decorativă zgâriată sau drişcuită, grunduirea trebuie efectuată numai cu Color System ADEPLAST® “Grund pentru tencuieli decorative”. Pentru tencuiala roluită grunduirea se poate face atât cu Color System ADEPLAST® “Grund pentru tencuieli decorative” cât şi prin aplicarea unui strat de tencuială roluită, diluat cu 2 litri de apă pe găleată. Grunduirea suprafeţelor trebuie efectuată cu cel puţin 24 ore înaintea aplicării tencuielii decorative. Grundul trebuie să fie aplicat uniform şi trebuie să fie complet uscat înaintea începerii lucrărilor. Se va utiliza un grund de aceeaşi culoare cu cea a tencuielii colorate.
Modalitate de aplicare:
Pentru tencuiala drişcuită de 1mm, 1.5mm, 2.5mm şi tencuiala zgâriată de 2mm, 3mm. Se aplică uniform pe perete cu fierul de glet din inox (drişcă metalică) într-un strat cât mai subţire (grosimea optimă a stratului cât mai apropiată de diametrul granulelor). Atât surplusul cât şi lipsa de material provoacă deosebiri de structură, care pot induce şi diferenţe de culoare. Structurarea (obţinerea aspectului specific) se face utilizând o drişcă de plastic (placă de structurat). La cea drişcuită structurarea se face uniform până la obţinerea reliefului şi aspectului dorit: granulat, tip calciu. La cea zgâriată se poate alege dispunerea, direcţia şi forma canelurilor în funcţie de modul (sensul) în care se realizează structurarea (vertical, orizontal, rotund, neregulat etc.). Întotdeauna se va îndepărta surplusul de material de pe drişca de plastic. Pentru a se evita modificarea în cenuşiu a culorii suprafeţei, nu se va netezi prea multă vreme. Aplicarea trebuie să fie continuă, deoarece în cazul unei aşteptări prea îndelungate materialul începe să se usuce, lucrabilitatea acestuia reducându-se. Formarea structurii trebuie efectuată imediat după aplicare, înaintea începerii uscării. Produsul se poate dilua cu maximum 3% apă potabilă.
Pentru tencuiala roluită. Se aplică cu o gletieră din inox cu dinţi de 4mm, după care materialul se distribuie uniform cu o rolă de structură, din burete aspru (cu suprafaţă cu găuri), în direcţie verticală, apoi orizontală. Ultima operaţiune cu rola se efectuează vertical, de sus în jos. Intervalul de timp dintre aplicare şi structurare trebuie să fie cât mai scurt, deoarece în caz contrar materialul începe să se usuce şi lucrabilitatea sa se reduce.
Recomandari:
Condiţii de aplicare: temperatura aerului şi a suprafeţei suport trebuie să fie între +5°C şi +30°C. Materialul nu se aplică direct în bătaia directă a razelor solare şi nici pe timp de vânt puternic sau când există risc de ploaie sau de îngheţ întrucât acestea pot provoca, în timpul aplicării şi uscării, fisuri şi deosebiri de culoare.După aplicare, suprafeţele exterioare vor fi protejate de ploaie, până la uscarea completă (48h la 20˚C).
În cazul oricărei tencuieli decorative colorate, rosturile şi îmbinările între culori se fac utilizând benzi autoadezive de hârtie.
Timp de uscare
Uscare la atingere: 4 ore.
Uscare completă: 24 ore, la temperatură de +20°C şi umiditate relativă a aerului de 60%.
Măsuri de siguranţă A se proteja ochii şi pielea. Zonele cutanate care vin în contact cu vopseaua, vor fi bine spălate cu apă. La contactul cu ochii, se va spăla cu apă curată şi va fi efectuat control medical de specialitate. Se recomandă utilizarea echipamentului caracteristic de protecţie a muncii la lucrările de vopsitorie (ochelari şi mănuşi de protecţie, mască respiratorie).
Depozitare: În spaţii uscate, fără umiditate, ferită de acţiunea directă a razelor solare şi de îngheţ, la o temperatură cuprinsă între +5°C şi +30°C.
Valabilitate 24 luni de la data fabricaţiei, în ambalaj propriu, sigilat.
Ambalare: Găleţi de material plastic, conţinând 28 kg.
Consum specific: cca 2,0-3,5kg /m², funcţie de calitatea suprafeţei suport

Additional Information

Ambalare Cutie
Consum 2.7KG/M²
Granulatie 2 MM
Producator Adeplast
Site Producator http://www.adeplast.ro

Etichete produs

Adauga etichetele tale:
Adauga etichete
Foloseste spatii intre etichete. Foloseste ghilimele simple (') pentru fraze.